Toate aceste categorii se regăsesc în sistemele monetare actuale, iar exemplele istorice ar putea fi enumerate aproape la nesfârşit. Cea mai cunoscută denumire care face trimitere la materialul banului este cea a guldenului (guilder), folosită în trecut în Ţările de Jos, Danemarca, Germania şi Austria – termen care în aceste limbi înseamnă „aur” şi desemna monede istorice din aur. Dintre monedele denumite după locul de provenienţă, cea mai cunoscută este moneda de argint bătută în orăşelul Joachimsthal din fosta Germanie (azi în Cehia), numită joachimsthaler, al cărei nume a fost prescurtat în thaler. Acest nume a fost preluat şi adaptat în multe limbi, dând naştere la denumiri precum talerul maghiar, daalderul olandez, dalerul scandinav sau dollarul american – acesta din urmă fiind astăzi, probabil, cea mai populară şi una dintre cele mai puternice valute din lume. Un exemplu mai recent este moneda euro, una dintre cele mai solide şi apreciate valute ale continentului european, al cărei nume provine, firesc, de la Europa.
Cele mai răspândite denumiri
Dintre monedele denumite după numere, cea mai cunoscută este centul american şi numeroasele sale variante latino-americane, precum centime, centavo etc. Aceste denumiri desemnează subdiviziunile monedelor în sistemele zecimale şi provin din cuvântul latin „centum”, care înseamnă „o sută”. Cea mai cunoscută denumire ce indică o cantitate este poundul englez, care face referire la unitatea tradiţională de greutate folosită încă şi azi în lumea anglofonă (1 pound = 0,45 kg). Printre monedele denumite după persoane se numără bolivarul venezuelean, care poartă numele generalului Bolívar, fondatorul naţiunii, sau lempira din Honduras, denumit în onoarea marelui lider al populaţiei indigene lenca, Lempira.
Toate variantele denumirii coroană – precum krone, krona sau koruna din Norvegia, Suedia sau Cehia – îşi au originea în imaginea coroanei regale de pe monede. La fel, denumirea „forint” provine tot dintr-o imagine de pe monedă, deoarece, alături de numele fiorino şi florin, desemna iniţial monedele florentine care aveau un crin reprezentat pe ele – cuvântul „flora” în latină însemnând „floare”. Iar, dintre denumirile care indică o caracteristică, cele mai cunoscute astăzi sunt yuanul chinezesc şi yenul japonez, ambele însemnând „rotund”. Există şi un alt exemplu în acest sens: denumirea vechii monede „penghei” provine de la sunetul metalic, clar, „pingănitor”, produs de ciocnirea monedelor de argint de odinioară.
Originea leului românesc
Leul românesc, moneda naţională a României, are o istorie surprinzătoare, care începe departe de graniţele ţării. Denumirea sa provine de la o monedă olandeză din secolul al XVII-lea, numită "leeuwendaalder" (talerul cu leu), care era foarte apreciată în comerţul internaţional. Această monedă avea gravată pe ea imaginea unui leu - un simbol de forţă şi demnitate - şi era larg folosită în Europa de Est, inclusiv în Ţările Române, unde a circulat intens şi a devenit foarte populară. Chiar dacă aceste taleri olandezi au dispărut treptat, denumirea de „leu” a rămas în limbajul cotidian pentru a desemna banii. Astfel, când România şi-a introdus moneda naţională în 1867, după reformele monetare ale domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi în timpul domniei lui Carol I, denumirea „leu” a fost oficializată.
De atunci, leul a trecut prin multe schimbări: inflaţii, reforme monetare, regimuri politice. În 2005, s-a făcut o schimbare importantă: vechiul leu a fost înlocuit cu leul nou (RON), prin tăierea a patru zerouri. Astfel, 10.000 de lei vechi au devenit 1 leu nou. Astăzi, leul românesc rămâne simbolul stabilităţii financiare naţionale, iar denumirea sa este o legătură interesantă cu istoria monetară europeană şi cu influenţele comerciale din secolele trecute.
