Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana
Nicodim de la Tismana a fost un arhimandrit, întemeietorul mănăstirii Vişina pe valea Jiului şi a mănăstirilor Vodiţa şi Tismana din Oltenia. Pentru tot ce a făcut pentru ortodoxism şi neamul românesc este considerat ocrotitorul Olteniei.
Nicodim s-a născut la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320. Mama sa era una dintre fiicele domnului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru Basarab, datorită acesteia, Nicodim se înrudea cu conducătorii sârbi, voievozii transalpini şi ţarii bulgari.
Întemeietorul mănăstirilor Vodiţa şi Vidin
În 1335 Nicodim s-a întâlnit cu monahii de la Muntele Athos care vizitau Mănăstirea Deciani, cu ocazia inaugurării ei. Această întâlnire i-a scos în relief drumul pe care va urma în viaţă. A fost chemat de Hristos la nevoinţa vieţii monahale în Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos. Cuviosul Nicodim s-a obligat mai întâi în obşte, apoi singur într-o peşteră în apropierea mănăstirii. În scurt timp s-a curăţit de patimi, a făcut nenumărate minuni, ajungând astfel vestit în tot Muntele. Mai târziu egumen şi chiar proto-epistat în conducerea Sfântului Munte, era învăţător priceput al rugăciunii lui Iisus, teolog şi părinte religios pentru mulţi.
În anul 1364, trecând Dunărea, a ajuns în Ţara Românească şi s-a stabilit pe valea râului Vodiţa, unde exista o mică sihăstrie. Aici, Cuviosul Nicodim, cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Vodă şi Radu şi a sihaştrilor, a zidit chilii şi biserică de piatră cu hramul Sfântul Antonie cel Mare. În sudul Dunării, aproape de Vidin, cu mai mulţi ucenici a înfiinţat două mici localităţi monahale: Vratna şi Mănăstiriţa.
La Constantinopol, în anul 1375, împreună cu ucenicii săi Isaia şi Partenie, a fost împreună cu delegaţia la împăcarea Bisericii Ortodoxe Sârbe cu Patriarhia ecumenică. Misiunea delegaţiei sârbe a fost încoronată cu succes, întrucât patriarhul a ridicat anatema aruncată asupra bisericii sârbe. Misiunea a fost îndeplinită cu un succes aşa de mare, că Nicodim a fost numit arhimandrit de către Patriarhul Filotei al Constantinopolului. Patriarhul i-a oferit trei părticele din sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Ignatie Teoforul şi ale sfântului Mucenic Teofil. Aceste moaşte se află şi astăzi la Mănăstirea Tismana.
Mănăstirea Tismana, vechiul aşezământ monahal din Ţara Românească
Între anii 1377-1378, pe valea pârâului Tismana, Cuviosul Nicodim a ridicat la locul numit „Cascade”, Mănăstirea voievodală Tismana, cu acelaşi hram, cu ajutorul domnitorului Ţării Româneşti Radu I şi Dan I. Aici, marele egumen a format o obşte de zeci de călugări, a ajutat la păstrarea în continuare a vieţii isihaste pe valea Tismanei. Adunând în jurul său câţiva călugări, a întemeiat la Mănăstirea Tismana o şcoală celebră de caligrafi şi copişti de cărţi bisericeşti, renumită în toată peninsula Balcanică. De aici Cuviosul Nicodim dirija mănăstirile organizate de el şi întreţinea corespondenţă cu egumeni şi ucenici din Athos, din Ţara Românească şi din Serbia, precum şi cu patriarhul Eftimie al Tîrnovei.
Numele Sfântului Nicodim de la Tismana a fost cunoscut până dincolo de hotare, pentru sfinţenia vieţii sale şi darul vindecării a bolilor. În tradiţia mănăstirii se spune că unii bolnavi se vindecau numai atunci cât ajungeau deja la Tismana, alţii s-au însănătoşit cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului, sau numai atunci când atingeau rasa lui. Printre cei vindecaţi de Sfântul Nicodim a fost şi fiica regelui Sigismund, care era bolnavă de epilepsie.
Spre sfârşitul vieţii Cuviosul s-a retras la Mănăstirea Prislop ca urmare a unei neînţelegeri cu Mircea cel Bătrân. Aici a caligrafiat un Tetravanghel, care s-a considerat cea mai veche carte datată din Ţara Românească. În 1406 a avut loc împăcarea, iar stareţul s-a întors în Ţara Românească. La puţin timp după aceea, Nicodim s-a întâlnit la Tismana cu Mircea, care l-a numit „rugătorul domniei mele, popa Nicodim”. În aceeaşi an, în luna noiembrie, la Turnu Severin, a participat la întâlnirea cu regele Sigismund.
La bătrâneţe, Sfântul Nicodim a înmânat grija celor două mănăstiri, Vodiţa şi Tismana, ucenicului său, ieromonahul Agaton, iar el s-a izolat la mai aspră nevoinţă în peştera de deasupra mănăstirii, ce se păstrează până astăzi. Acolo se nevoia Cuviosul toată săptămâna în post, în priveghere de toată noaptea şi în neîncetată rugăciune. Numai duminica şi la praznice cobora în Mănăstirea Tismana şi săvârşea Sfânta Liturghie, apoi vindeca pe cei bolnavi care veneau la dânsul şi se urca din nou la peşteră.
Sfântul Nicodim de la Tismana s-a mutat din viaţă în 26 decembrie 1406. Sfintele sale moaşte au fost îngropate în biserica Mănăstirii Tismana, unde se face în tot anul prăznuirea lui. Mai târziu moaştele sale au fost scoase şi aşezate în biserica zidită de el. Moaştele sale s-au păstrat un timp la Tismana, iar apoi au dispărut fără urmă, la Tismana rămânând doar degetul arătător de la mâna dreaptă, alături de crucea sa de plumb.
