Maria Terezia, regină – mamă – reformatoare
Niciunul dintre fraţii Mariei Terezia nu a trăit până la vârsta majoratului, astfel încât tatăl ei nu s-a putut baza decât pe ea pentru succesiunea la tron. Neavând altă opţiune, Carol al VI-lea a făcut posibilă succesiunea feminină pentru Casa de Habsburg prin Pragmatica Sanctio. În temeiul acestei legi, la moartea lui Carol, fiica sa întâi născută, Maria Terezia, a devenit a doua femeie din istoria ţării care avea dreptul să fie încoronată cu Coroana Sfântă.
Singurul fiu al lui Carol al VI-lea, arhiducele Ioan Leon, a murit având doar câteva luni, în noiembrie 1716, astfel încât - pentru prima dată în istoria dinastiei Habsburgilor - s-a ajuns în scurt timp la situaţia în care singurul moştenitor al tronului nu putea fi decât o femeie. Chiar înainte de naşterea lui Ioan Leon, Carol luase în considerare ideea unei succesiuni prin partea fiicei sale, o posibilitate care i-a fost sugerată pentru prima dată de către ordinele croate. Astfel, în 1713, la Castelul din Viena, şi-a convocat întregul aparat guvernamental şi le-a făcut public pactul secret de succesiune al tatălui său - Leon I -, încheiat cu zece ani mai devreme - care reglementa succesiunea provinciilor austriece şi spaniole nu numai pe linie masculină, ci a adăugat şi posibilitatea unei succesiuni feminine.
Acest document numit Pragmatica Sanctio (adică „dispoziţie practică”), care prevedea că regatele imperiului puteau fi moştenite „indivisibiliter ac inseparabiliter”, adică în mod indivizibil şi inseparabil şi de către femei, astfel că, după moartea lui Carol, în octombrie 1740, fiica sa, Maria Terezia, în vârstă de 23 de ani, a fost întronată. Deşi împăratul-rege a obţinut acceptarea tratatului de către puterile europene, la două luni după moartea lui Carol a izbucnit Războiul de Succesiune Austriacă, care a durat opt ani. Frederic cel Mare al Prusiei, instigatorul războiului, nu căuta cu adevărat vreun pretext pentru un atac, ci doar o femeie slabă în persoana Mariei Terezia, pe care dorea să o recunoască doar în fruntea Sileziei. Dar regina a refuzat să se lase şantajată, iar în decembrie 1740 a fost declarată starea de război cu prusacii, cărora li s-au alăturat curând bavarezii şi francezii.
O femeie în fruntea imperiului
Războiul de Succesiune Austriacă, care a durat opt ani, a fost încheiat prin Tratatul de la Aachen, la 18 octombrie 1748. Silezia a căzut în mâinile prusienilor, dar Maria Terezia, arhiducesă de Austria şi regină a Ungariei, şi-a apărat tronul şi şi-a menţinut statutul de mare putere a Imperiului Habsburgic.
Succesul ei nu se datorează abilităţilor sale extraordinare, ci înţelepciunii sale, excelentului simţ practic şi - nu în ultimul rând - feminităţii sale. Prima monarhă europeană, a avut un simţ deosebit de a alege oamenii politici care, lăsând la o parte vanitatea lor, nu au considerat un rival femeia care le cerea sfatul, ci au fost onoraţi să îşi ofere cunoştinţele şi serviciile. Cu ajutorul lor, Maria Terezia a dat un nou curs politicii externe austriece, a creat o alianţă între Versailles şi Viena după secole de ostilitate antifranceză, astfel politica sa înţeleaptă a însemnat un progres pentru ţară. Regina a luat o serie de măsuri care i-au consacrat numele în istorie, printre care se numără asigurarea de către stat a îngrijirii orfanilor, bătrânilor şi bolnavilor, reducerea regimului de iobăgie şi, nu în ultimul rând, construcţia Palatului Regal de la Schönbrunn şi a Castelului de la Buda.
Soţie şi mamă
Desi după obiceiul vremii s-a căsătorit din interes, regina era cu adevărat atrasă de soţul ei. Maria Terezia, între vârsta de 20 şi 38 de ani, a dat naştere la 16 copii, însă doar 10 dintre ei au ajuns la vârsta maturităţii. În calitate de suverană, ea a reuşit să rămână şi mamă, după cum atestă nenumăratele picturi cu ea alături de copiii şi soţul ei. Grija, preocuparea, mândria, frica, reproşurile şi dragostea sunt toate exprimate în sutele de scrisori pe care le-a scris soţului ei şi copiilor lor. Toate aceste sentimente transpar din sutele de scrisori pe care le-a scris soţului ei şi copiilor lor. Copiii ei, la fel ca şi ea, erau căsătoriţi în vechea tradiţie habsburgică de a servi interesele dinastiei, iar împărăteasa a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a se asigura că aceştia, se ocupă de interesele dinastiei în Franţa, Italia, Spania, Germania, Ţările de Jos, oriunde s-ar fi aflat. Problemele lor de sănătate, sarcinile fiicelor lor, aparenţele lor, lecturile lor, viaţa lor spirituală şi religioasă erau la fel de importante ca şi misiunea lor politică. Şi pe bună dreptate, căci arhiducii şi arhiducesele trăiau în lumina reflectoarelor, iar Maria Terezia a contribuit din plin să fie aşa.
Primele monede bătute în timpul Mariei Terezia datează din 1741. Reversul monedelor de argint prezentau deja un motiv special, Fecioara Maria cu pruncul Iisus în braţe. Până în anul morţii sale, 1780, Maria Terezia a bătut monedele sale de argint de înaltă calitate, care au devenit unele dintre cele mai populare monede bătute vreodată. Talerii reginei au ajuns chiar şi în nord-estul Africii, unde au fost acceptaţi pe scară largă ca mijloc de plată până la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Prin urmare, chiar şi în timpul Marelui Război, britanicii au făcut reproduceri a monedelor cu anul 1780, pentru a-şi plăti aliaţii nativi africani.
O regină puternică
Maria Terezia a dobândit şi a păstrat moştenirea, iar în cei patruzeci de ani de domnie a consolidat şi mai mult poziţia dinastiei. Domnia sa poate fi considerată o perioadă de dezvoltare paşnică, planificată de o femeie care s-a dovedit a fi o regină energică, în conformitate cu ideea de absolutism luminat. Dezvoltarea a fost servită de un sistem vamal dual, bazat pe principii mercantiliste, care, pe de o parte, proteja industria Imperiului Habsburgic de concurenţa bunurilor externe şi, pe de altă parte, crea o diviziune a muncii între provincii prin intermediul frontierei vamale interne. A emis un decret privind reglementarea uniformă a sarcinilor boiereşti, care a uşurat considerabil situaţia iobagilor din zonele mai sărace ale ţării. O altă măsură semnificativă din punct de vedere istoric a fost introducerea, pentru prima dată în istoria Ungariei, a învăţământului obligatoriu, care, conform Ratio Educationis, era impus între 6 şi 12 ani. După ce a rămas văduvă, s-a retras treptat din politica cotidiană şi a lăsat conducerea imperiului în seama fiului său. Credinţa sa în propriul rol - că era un conducător prin harul lui Dumnezeu şi, prin urmare, răspunzătoare după moartea sa în faţa lui Dumnezeu, pentru soarta poporului său - a trasat calea unei conduceri devotate, continuată şi de succesorii săi.
