Impactul dezastruos al războiului şi euforia păcii

„Nu am nimic de oferit decât sânge, oboseală, lacrimi şi sudoare” - a declarat faimosul prim-ministru britanic Winston Churchill, proaspăt ales, în mai 1940. Şi, într-adevăr, niciodată până atunci ţările democratice ale Europei nu se mai aflaseră într-o asemenea situaţie dificilă: Germania, care invada ţările Benelux, înainta spre capitala Franţei. Era clar că, după cucerirea francezilor, Anglia va fi în pericol, iar majoritatea britanicilor, văzând puterea maşinii de război germane, se temeau de înfrângere. Prim-ministrul Chamberlain, pentru a evita vărsarea de sânge, se gândea deja la capitularea Regatului Unit, când, la insistenţele lui Churchill - care ar fi luptat mai degrabă până la ultima picătură de sânge decât să vadă capitularea britanicilor - a demisionat din funcţia de prim-ministru şi l-a recomandat pe Churchill ca urmaş al său regelui George al VI-lea. Odată cu numirea sa, Churchill a preluat şi Biroul de Război şi l-a numit pe prietenul său de încredere, Lord Beaverbrook, la conducerea producţiei de avioane. Avea dreptate în toate privinţele! Suferinţa promisă în primul său discurs de prim-ministru venise, dar şi victoria copleşitoare pe care o prezisese pentru viitorul îndepărtat. Germania a lansat un atac aerian asupra Marii Britanii, dar datorită lui Churchill, care a luptat ca un leu, Marea Britanie a fost pregătită şi l-a respins cu succes. După cinci ani de vărsare de sânge şi multe lacrimi, miracolul s-a produs: Churchill şi-a ridicat degetul arătător şi mijlociu în formă de V şi a semnalat poporului său: „victory” adică victorie!

Arborarea drapelului sovietic pe Reichstag

Una dintre cele mai faimoase fotografii de război din lume, este poate cea a unui soldat rus care fixează steagul sovietic pe clădirea Reichstag din Berlin, la 2 mai 1945. A fost un moment simbolic al sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, de care se leagă multe legende. Celebra fotografie a fost făcută de Evgheni Khaldey, la cerea lui Stalin,care şi-a exprimat dorinţa de a vedea o colecţie de fotografii care să reprezinte victoria soldaţilor Armatei Roşii, ridicând steagul sovietic deasupra clădirilor simbolice ale Reichstag-ului. A doua zi, când luptele se încheiaseră, Evgheni Khaldei i-a rugat pe doi soldaţi, rusul Mihail A. Yegorov şi gruzinul Meliton Kantaria, să escaladeze acoperişul Reichstag-ului şi aşa a reuşit să-şi organizeze fotografiile perfecte. Incontestabil este faptul că Berlinul a fost eliberat nu de către britanici sau americani, ci de către ruşi. Capitala germană a fost luată cu asalt de Frontul I ucrainean sub comanda mareşalului Zhukov. Acest lucru a rămas un ghimpe în inima multor generali occidentali şi este, de asemenea cert, că unii oameni de stat şi lideri militari occidentali - inclusiv Churchill şi sângerosul general american Patton - credeau că Aliaţii nu ar fi trebuit să se oprească la Berlin, ci ar fi trebuit să continue lupta şi împotriva Uniunii Sovietice, şi să nu se oprească până la Moscova. Aceştia au văzut clar că, deşi ţările occidentale au făcut sacrificii enorme pentru o pace durabilă în Europa, suferinţa umană din ţările est-europene va fi prelungită la nesfârşit sub regimul represiv sovietic. Cu toate acestea, Occidentul nu mai era dispus să verse mai mult sânge, în timp ce ruşii, cu dispreţul lui Stalin pentru viaţă, erau dispuşi să o facă. Astfel, se presupune că Occidentul nu putea învinge Uniunea Sovietică decât cu preţul unui alt sacrificiu uriaş. Este incontestabil faptul că sovieticii au adus cel mai mare sacrificiu în cel de-Al Doilea Război Mondial. Din cele 75 de milioane de morţi în război, 28 de milioane au fost sovietici: 19 milioane de civili au fost ucişi în sângeroasa ocupaţie germană şi în anii de foamete, în timp ce contraatacul sovietic a costat 9 milioane de vieţi militare.

Ziua Victoriei în Europa

„VE DAY” - prescurtare a „Victory in Europe-day” (Ziua Victoriei în Europa), o abreviere istorică în Anglia, pe care cei mai mulţi oameni o cunosc şi astăzi, la fel ca şi D-day, care se referă la debarcarea din Normandia.

Ziua VE a fost declarată zi de sărbătoare în ţările din Commonwealth pentru a comemora victoria asupra Germaniei naziste. La 30 aprilie, Hitler s-a sinucis în buncărul Führerului din Berlin. La 7 mai, generalul Jodl, şeful Statului Major al armatei germane, s-a deplasat la Reims, în Franţa, unde a semnat capitularea necondiţionată la cartierul general al lui Eisenhower, comandantul Alianţei. Stalin nu a recunoscut acest act, aşa că generalisimus a cerut repetarea capitulării, iar a doua zi, pe 8 mai 1945, generalul Keitel, colaborator direct al lui Hitler, a semnat din nou capitularea necondiţionată a Germaniei la cartierul general al mareşalului Zhukov din Berlin. Această zi a devenit ziua VE, sfârşitul oficial al războiului în Europa. La aflarea veştii, un milion de oameni din întreaga Anglie au ieşit în stradă pentru a sărbători. La Londra, mulţimile au mărşăluit până la Palatul Buckingham, unde Regele George al VI-lea a ieşit pe balcon alături de Churchill pentru a saluta mulţimea entuziastă. Pentru a marca această ocazie specială, moştenitoarea tronului, prinţesa Elisabeta (regina Elisabeta a II-a), pe atunci în vârstă de 19 ani, şi sora sa, prinţesa Margareta, în vârstă de 15 ani, au primit permisiunea să se amestece incognito în mulţime, să sărbătorească victoria alături de supuşii lor.

În Statele Unite această zi a  coincis cu cea de-a 61-a aniversare a preşedintelui Truman, care a declarat că a fost cea mai fericită zi de naştere din viaţa sa. Cu toate acestea, steagurile cu stele au fost arborate în bernă, deoarece toată America a deplâns decesul veneratului preşedinte Roosevelt, cu o lună mai devreme.

Pace! Dar cu ce preţ?

Popoarele din Europa Centrală şi de Est au suferit enorm din cauza războiului şi a ocupaţiilor străine. Acestea au fost victimele distrugerilor masive, a pierderii de vieţi umane şi a traumelor psihologice cauzate de conflict. După sfârşitul războiului, aceste popoare au trebuit să se confrunte cu consecinţele devastatoare ale războiului, cum ar fi reconstrucţia oraşelor şi a infrastructurii, restabilirea economiilor devastate şi reconstrucţia societăţilor demolate de război. În plus, după sfârşitul războiului, aceste popoare au fost supuse ocupaţiei sovietice şi instalării regimurilor comuniste în întreaga regiune. Aceste regimuri au suprimat libertatea şi democraţia şi au condus la violarea drepturilor omului şi la persecutarea opoziţiei politice.

În final, popoarele din Europa Centrală şi de Est au plătit un preţ foarte mare pentru pace, dar în cele din urmă, prin lupta şi perseverenţa lor, au reuşit să-şi recâştige libertatea şi democraţia şi să construiască societăţi mai întemeiate şi mai prospere.