Monede comemorative de Crăciun

Ziua naşterii lui Iisus

Creştinii din întreaga lume sărbătoresc naşterea lui Iisus în noaptea de 24 decembrie, sau 25 decembrie, dar, în mod surprinzător, data reală nici măcar nu este cunoscută de bisericile creştine - se recunoaşte că este „doar” o dată desemnată pentru cea mai mare sărbătoare dintre toate. Primii discipoli ai lui Iisus, apostolii, nu au sărbătorit ziua de naştere a meşterului lor, cultul acesteia a fost instituit printre vechii creştini câteva secole mai târziu. Când acest cult s-a răspândit, Biserica, a încercat să determine ziua naşterii Mântuitorului prin studierea Evangheliilor. Mai întâi a fost marcată data de 6 ianuarie, iar apoi, data de 25 decembrie. Timp de zeci de ani, cele două zile au „concurat” pentru a deveni zi de sărbătoare, până când împăraţii romani, - când creştinismul a devenit religia de stat a imperiului -, au desemnat ziua de 25 decembrie drept ziua Crăciunului, deoarece aceasta coincidea cu festivalul păgân latin Saturnalia, care celebra solstiţiul de iarnă, începutul prelungirii zilelor. La Conciliul de la Niceea (astăzi Izmir, în Turcia), convocat de împăratul Constantin I în 325, episcopii prezenţi au ajuns la un acord final pentru ziua de 25 decembrie. În ceea ce priveşte locul naşterii lui Iisus, azi este acceptat de istorici, un sat palestinian numit Betleem. Nu mai există prea multe controverse nici cu privire la faptul că Hristos s-a născut într-o iesle din apropierea satului, deoarece nimeni nu a vrut să o primească  în casă pe Maria, care era în travaliu. În schimb părerile sunt împărţite în ceea ce priveşte cine au fost primii vizitatori ai pruncului Iisus, păstorii din zonă sau magii de la Răsărit. Un lucru este cert: toţi au fost conduşi la Mântuitorul de un fenomen ceresc strălucitor - Steaua Betleemului.

 

Steaua Betleemului

Potrivit Bibliei, când s-a născut Iisus, pe cer a apărut o nouă stea, mai strălucitoare decât toate celelalte. Fenomenul a fost explicat prima oară de omul de ştiinţă grec Origenes Adamantius din Alexandria, după ce a văzut Nebuloasa lui Halley în 218. Din secolul al III-lea, a început să proclame că steaua de la Betleem nu putea fi decât o cometă - dar astronomia modernă a dovedit acum, că nu a existat nici o cometă cu un fascicul de lumină vizibilă cu ochiul liber în apropierea Pământului la momentul naşterii lui Iisus. În 1604, unul dintre cei mai mari astronomi din toate timpurile, Johannes Kepler, a venit cu o teorie foarte diferită şi interesantă: steaua strălucitoare a Betleemului este conjuncţia dintre planetele Jupiter şi Saturn, care, văzute de pe Pământ la începutul erei noastre, au trecut atât de aproape una de cealaltă încât lumina lor a fuzionat într-o nouă stea strălucitoare. Teoria kepleriană a fost aprofundată de un astronom australian contemporan, David Reneke, care a calculat, pe baza înregistrărilor astronomilor antici şi folosind simulări computerizate ale cerului, că planetele Jupiter şi Saturn, aşa cum au fost văzute în Orientul Mijlociu pe 17 iunie în anul 2 î.Hr., au trecut într-adevăr atât de aproape una de celălaltă, încât lumina lor ar fi putut fuziona într-o stea strălucitoare. Aşadar, astronomul australian plasează data naşterii lui Hristos în această zi de vară, cu doi ani mai devreme decât data acceptată astăzi. Teoria sa este susţinută şi de faptul că alinierea a avut loc în constelaţia Leului, un simbol al regalităţii, al forţei şi al puterii - toate acestea fiind concepte asociate în antichitate cu Mesia aşteptat de evrei.

 

Clinchete de zurgălăi şi bradul de Crăciun

Sunetul de clopoţei, de-a lungul timpului s-a integrat pe deplin în tradiţia sărbătorilor creştine. Clopotele au fost amplasate din cele mai vechi timpuri în turnurile bisericilor, iar funcţia lor era multiplă: serveau la chemarea credincioşilor la rugăciune, la avertizarea unui pericol, la orientarea prin ceaţă, sau pe timp de viscol, sau pentru a semnala trecerea timpului. În multe tradiţii europene, părinţii folosesc clopoţei pentru a le semnala copiilor că „Moş Crăciun” sau „pruncul Iisus”, sau „îngerul"”, le-a adus un brad de Crăciun, pe care părinţii l-au împodobit în secret. Tradiţia decorării brazilor de Crăciun a început în principatele germane la sfârşitul Evului Mediu. Se crede că tăierea unui copac mare şi veşnic verde simboliza sacrificiul propriei vieţi a lui Iisus - precum mielul de Paşte - în timp ce planta veşnic verde, care era verde chiar şi pe gerul aspru al iernii, era, de asemenea, un simbol al vieţii veşnice promise de creştinism. Obiceiul german s-a impus cu greu: la Viena, familia de bancheri Arnstein, care se mutase de la Berlin, a fost prima care a instalat un brad de Crăciun, un gest atât de neobişnuit încât chiar şi serviciile secrete habsburgice au făcut denunţ despre acest fapt.