Meteora, mănăstirile suspendate
Meteora se află în inima Greciei, în preajma oraşului Kalabaka. Este unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Grecia, parte a patrimoniului cultural universal, din 1988. Cuvântul Meteora înseamnă „suspendat în aer”, ceea ce nu este o coincidenţă, atâta timp cât ne va tăia respiraţia la vederea mănăstirilor suspendate între cer şi pământ.
Despre Meteora, oraşul dintre stânci
De la distanţă, la prima vedere zona formată în urmă cu 60 de milioane de ani pare a fi mai degrabă o pădure de stânci, cu nişte „arbori” de 100-200 de metri înălţime, având forme dantelate sau de turn, pe care sunt aşezate 24 de mănăstiri în stil bizantin, mai vechi de 600 de ani. Dintre acestea, cea mai mare şi considerată a fi cea mai frumoasă este mănăstirea Metamorphoseos, cunoscută ca Marele Meteor.
Primii călugări creştini au ajuns aici în secolul al XI-lea şi s-au retras în peşterile din preajmă. Au săpat celule pentru rugăciune lângă peşteri, însă religia ortodoxă prescrie şi rugăciuni comune, aşa că au ridicat prima biserică.
În secolul al XIV-lea, au sosit călugări care au căutat un refugiu din faţa turcilor, într-un loc greu accesibil. În urma rugăciunilor, Sfântul Atanasie şi-a dat seama că acest peisaj este darul lui Dumnezeu şi că trebuie să-i mulţumească prin ridicarea unui oraş monahal. Prima mănăstire clădită de el, Marele Meteora, a devenit cea mai puternică şi bogată comunitate de monahi. Motivul a fost faptul că fiul regelui sârb a fost ucenicul Sfântului Atanasie. Mai târziu, însuşi regele Serbiei, Uros Simeon, a devenit călugăr la Meteora Mare şi a dăruit întreaga avere acestei mănăstiri.
În total, se găsesc 24 de mănăstiri bizantine construite pe vârfurile stâncilor, dintre care numai cinci păstrează funcţia iniţială.
Construcţii uimitoare, mănăstirile dintre nori
Construcţia unor mănăstiri a pus comunitatea monahală în faţa unor provocări serioase, însă rolul lucrărilor de construcţie în formarea unei comunităţi este esenţial. În niciun alt loc pe această lume nu se îmbină aşa de bine munca fizică grea cu o viaţă de înălţime spirituală superioară, cum se întâmplă la mănăstirile din Meteora.
Pietrele de construcţie au fost cărate pe spatele măgarilor, iar de acolo au fost ridicate până la vârful stâncii, trase pe funii. Până la 1920, totul a fost ridicat numai cu ajutorul unor funii. Deşi au existat şi alte soluţii de urcat, varianta cu scări pare să fie şi mai fioroasă decât cea cu funii. În anii 1920, au început să se sape scări în stânci, astfel încât vizitatorii de astăzi pot să facă fără eforturi excesive urcuşul către mănăstiri, „doar” prin urcarea a câtorva sute de trepte de scară. Anual, sute de mii de oameni îşi înving claustrofobia la Meteora pentru a trăi în suflet puterea credinţei şi pentru a simţi miracolul acesteia.
