Dimitrie A. Sturdza, 190 de ani de la naştere
Dimitrie A. Sturdza a fost una din figurile emblematice ale societăţii româneşti din secolul al XIX-lea, participând la evenimente importante ce au stat la baza României moderne. A publicat numeroase studii despre istoria României şi a devenit recunoscut şi în numismatica românească.
Dimitrie Alexandru Sturdza s-a născut la 10 martie 1833 în judeţul Iaşi, în castelul Sturdza, pe moşia Miclăuşani. A fost membru al Familiei Sturdza, fiul vornicului Alexandru Sturdza, redactorul primului tratat european şi autorul primului statut al Basarabiei de după anexare. Dimitrie a studiat la prima instituţie de învăţământ superior modernă din Moldova, apoi şi-a continuat studiile în Germania, la Bonn şi la Berlin, urmând cursuri de drept, economie şi istorie, şi luând parte la mişcările politice ale vremii.
Şi-a început cariera politică fiind secretar al Divanului ad-hoc constituit în Iaşi, în anul 1857. Adunările Ad-Hoc au fost întruniri organizate în 7 octombrie 1857 în Moldova şi în 8 octombrie 1857 în Valahia, cu scopul de a exprima puterea şi hotărârile poporului cu privire la constituirea definitivă a principatelor. După Unire, în 1859, Alexandru Ioan Cuza l-a ales secretar personal, dar nu s-au înţeles, a intrat curând în conflict cu domnitorul şi i-a devenit concurent. Sturdza i-a întors spatele, a publicat articole în Steaua Dunării împotriva domnitorului şi pentru asta a fost condamnat la exil într-o mănăstire din Moldova. După ce a fost eliberat, a participat la înlăturarea, detronarea domnitorului Cuza. A devenit conducător al Coaliţiei Montruoase, apoi membru în guvernul liberal al lui Ion Brătianu.
Sturdza a debutat în viaţa politică în postul de secretar continuu al Academiei Române. A fost destul de mult timp secretar general al Academiei Române, contribuind la îmbogăţirea bunurilor ei, la alcătuirea unei măreţe colecţii de documente politice privind istoria României. Între anii 1882 şi 1884, a fost ales preşedintele Academiei Române. A tratat problemele financiare ale ţării, a rezolvat Afacerea Strousberg, prin care România a răscumpărat căile ferate concesionate iniţial unei companii germane.
Sturdza, o persoană fidelă tradiţiei
A fost unul din creatorii Creditului financiar român, a publicat numeroase studii despre istoria României şi a devenit recunoscut şi în numismatica românească. A fost colecţionar pasionat de monede şi medalii româneşti, dornic să cunoască mai de aproape numismatica românească. A publicat lucrări numismatice româneşti, prima, cu care deschidea seria publicaţiilor, a apărut în anul 1872, în limba germană, la Viena. Aceasta era prima lucrare a unui autor român, care oferea o privire în întrăgime asupra monedelor emise de principatele române Ţara Românească şi Moldova, în secolele XIV-XVIII. În anul 1876 a dăruit instituţiei întreaga sa colecţie, pe care a îmbogăţit-o până la sfârşitul vieţii. În 1903, Sturdza, supranumit „părintele numismaticei româneşti”, a fost proclamat preşedinte de onoare al Societăţii Numismatice Române. Foarte ambiţios şi conştient, o persoană fidelă tradiţiei, un om cu mare capacitate de muncă, Sturdza era unul dintre oamenii cei mai activi în politică românească. A fost una din figurile emblematice ale societăţii româneşti din secolul al XIX-lea, unul dintre fondatorii Partidului Naţional Liberal, iar mai târziu, după moartea lui Brătianu, şef al PNL. Timp de cincizeci de ani, a desfăşurat o largă activitate socială şi politică, participând la toate evenimentele ce au stat la baza României moderne.
Sturdza era unul dintre cei mai longevivi premieri pe care i-a avut ţara noastră, între anii 1895-1909, prim-ministru cu patru mandate al României. La 13 martie 1907, l-a numit pe locotenent-colonelul Alexandru Averescu în funcţia de ministru de Război. Datorită popularităţii, Averescu a contribuit cu mare energie şi hotărâre la reprimarea Răscoalei ţărăneşti, iar soldaţii-ţărani au executat ordinele de reprimare, spunând: „aşa ne-a cerut generalul Averescu”.
Trăind în permanent stres, îndelungata legătură cu organele statului i-a dăunat grav sănătăţii, prim-ministrul Dimitrie A. Sturdza s-a îmbolnăvit de nervi. Primele semne ale bolii au apărut pe fondul dificultăţilor politice, după care au urmat ani foarte grei. Sănătatea lui Sturdza s-a înrăutăţit, starea lui a devenit şi mai gravă, lăsând urme în viaţa sa profesională. În 1908, boala sa a fost recunoscută de specialişti în străinătate. Din ordinul Regelui Carol I., Sturdza a fost eliminat din toate funcţiile şi a plecat la Paris, unde, la hotelul St. James, a avut o criză, şi-a pierdut mintea - a dat foc perdelelor - şi după aceasta a fost internat la spitalul „St. Antoine“. Nu a mai putut reveni în viaţa politică, şi-a dat demisia din funcţia de prim-ministru. Ultimii şapte ani din viaţă şi-a petrecut în spitaluri şi ospicii. Dimitrie Alexandru Sturdza, academician român, istoric, economist, om politic, care s-a înscris la loc de frunte în rândul fondatorilor României moderne, a murit la vârsta de 81 de ani într-un sanatoriu din Bucureşti, în anul 1914.
